Tag: Asociatia Studentilor Economisti din Romania
“Ce colorata e si chiar se invarte!”
“Poti sa imi dai si mie una? Da.. ce puneti in miscare? “

Si acestea sunt numai cateva exemple din multitudinea de reactii si de intrebari care ne sunt adresate de cand moristile au impanzit ASE-ul si tot Bucurestiul. Moristile din mainile tuturor reprezinta simbolul proiectului Changemakers, proiect ce se afla la a doua editie. In acest an Changemakers este realizat sub patronajul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Ce promoveaza proiectul Changemakers? Raspunsul este antreprenoriatul social. Daca esti un student preocupat de problemele comunitatii tale sau pur si simplu vrei sa afli mai multe despre acest domeniu, poti lua parte marti, 20 aprilie, la ora 15, in Amfiteatrul I din cladirea ASE-ului, la Conferinta « Meet the Changemakers ». Acolo vei avea ocazia sa afli mai multe de la invitati precum Raed Arafat – fondator SMURD, Leslie Hawke – co-fondator al Asociatiei Ovidiu Rom si multi altii.
Vrei o societate mai buna? Esti preocupat de problemele societatii si vrei sa te alaturi schimbarii? Atunci e obligatorie prezenta ta la Scoala de primavara Changemakers intre 21-25 Aprilie. Printre workshopuri incitante, studii de caz interesante, vizita la o intreprindere sociala, exemple practice si consultanta avizata, vei face schimb de idei cu studenti din afara tarii. Implica-te pe termen lung in schimbarea societatii, construind un plan de afaceri cu impact social. In ultima zi a clubului, vei primi consultanta si te vom premia daca ai una dintre cele mai bune idei. Completeaza formularul de inscriere pana pe 16 Aprilie.
Inca nu ai apucat sa il cunosti pe Hank? El este indragitul antreprenor social din afisele si flyerele proiectului, personaj ce prinde viata cu fiecare zi ce trece. Numele lui vine de la cHANgemaKers si morisca cu care este surpins de fiecare data este cea care pune schimbarea in miscare.
Saptamana aceasta a fost una speciala. Hank nu mai este cunoscut doar pe site-ul proiectului ci si de toti studentii. Gradina de moristi este prezenta in fata cladirii Comert (ASE), plimbarea de miercuri cu bicicletele au facut ca Hank si morisca sa fie cunoscuti in randul conducatorilor auto, in randul celor ce isi petrec timpul liber in parc sau care frecventeaza zona Universitatii si Piata Romana. In fiecare zi ne gasesti la standul Changemakers din Comert, etaj 1, impartind moristi si oferind informatii despre conferinta si Scoala de Primavara.
Deadline: 16 Aprilie, ora 23:59.
Tu ai o morisca?
Informatii suplimentare despre proiect si inscriere gasiti pe site-ul oficial www.changemakers.ro

Tags: aser, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, biciclete, changemakers, cicloteque, hank, moristi, ong, proiecte, voluntariat
Asa cum am promis pe parcursul celor doua saptamani de sesiune, ASER va premia cel mai activ student ce s-a remarcat atat pe Facebok cat si prin comentarii la articolele publicate pe blog. Asadar, studentul care timp de 2 saptamani a “invatat” acum se poate relaxa cu 2 bilete la film-ul care sparge recorduri peste recorduri, AVATAR la IMAX Cotroceni este Adrian Enache
Il felicitam si pe el cat si pe voi toti, studentii, care ati interactionat cu ASER-ul si ne-ati urmarit articolele si recomandarile atat pe blog cat si pe Facebook ori Twitter
PS: Urmati-ne in continuare, o noua surpriza sta sa inceapa pentru voi !!
Tags: ase, aser, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, camin, copiat, examen, facultate, invatat, profesor, restanta, seminarii, sesiune, studenti, studentie, taxa, voluntariat
Dragi colegi aseisti,
La fel ca si noi, cei din spatele campaniei “10 pentru sesiune”, probabil si voi traiti acelasi sentiment al despovararii de stresul examenelor. Speram ca saptamana de vacanta va fi una a distractiilor si a recompenselor pe deplin cuvenite. Totodata, ne-ar face o mare placere sa stim ca v-am insuflat, intr-o oricat de mica masura, o stare de bine in serile pline cu integrale sau conturi. Am fost alaturi de voi pe Facebook, Twitter si aici, pe blog, iar voi, prin notele de 8,9 si 10, ne-ati confirmat ca efortul nostru a meritat. Pentru asta va multumim si va dorim sa prindeti un loc in caminul preferat.
Pentru moment, misiunea noastra s-a incheiat. Dar, dupa proiectele ASER, va veni si proiectul ASE – sesiunea de vara. Si fiti siguri ca vom nadajdui alaturi de voi sa ramaneti / treceti la buget si sa luati (si) la anul bursa.
Acum, ne vom retrage in culise si vom hotari care din voi va merge la cinema. Cand ne vom intoarce cu plicul in care se va afla decizia, va vor astepta pe blogul nostru multe articole interesante. Nu ezitati sa ne urmariti in continuare.
Cu cele mai bune sentimente,
al vostru ASER

Tags: ase, aser, aser buget, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, bursa, camin, copiat, examen, facultate, invatat, profesor, restanta, seminarii, sesiune, studenti, studentie, taxa
Mult a fost, putin a ramas! Obositi de atata studiu, incercanati de atatea nopti nedormite, cu proviziile de cafea aproape terminate, dar cu un zambet mare pe fata, ne apropiem de sfarsitul sesiunii. Toti am dat examene, multi am si gresit, dar stiti vorba aceea inteleapta: ”din greseli se invata”. Pentru ca am prins experienta, in vederea examenelor ce vor urma (acum si in urmatoarele sesiuni) am facut o lista cu „10 lucruri pe care sa nu le faci la examen”.
1. Nu intra in panica! La orice examen conteaza foarte mult starea psihica pe care ti-o impui. Nelinistea,stresul diminueaza capacitatea de concentrare si implicit randamentul din timpul examenului. Daca vrei sa obtii cele mai bune rezultate, fii relaxat, adopta o atitudine mentala pozitiva: „am sa trec examenul cu brio!”
2. Nu uita sa iti pui telefonul pe mut! Cunosti foarte bine regula „telefonul sta inchis in geanta”. Daca te-ai decis sa o ignori pentru ca „te concentrezi” mult mai bine daca ai telefonul asupra ta, nu uita totusi sa ii setezi profilul silentios. Un telefon cantaret in timpul examenului e un excelent motiv pentru a fi dat afara.
3. Nu citi superficial cerintele! Este foarte important sa citesti cerintele cu atentie pentru a intelege clar ce se cere si ce nu se cere la fiecare punct. Daca citesti repede risti sa-ti scape vreun rand si la sfarsitul examenului sa te intrebi mirat „am avut asa ceva?”. Desigur se poate si situatia inversa, sa scrii prea mult unde nu e necesar.
4. Nu pierde timpul! La fiecare examen, timpul iti poate fi aliat sau dusman, depinde doar de tine ce il faci sa devina. Cu siguranta ti s-a intamplat sa iesi de la examen spunand „nu am avut timp sa termin”. Pentru a evita aceasta situatie trebuie sa stii sa-ti repartizezi eficient timpul alocat. Nu trebuie sa ramai blocat pe subiectele pe care nu le stii sau care nu iti ies, pentru ca astfel risti sa nu mai ai timp sa le rezolvi pe cele usoare. De asemenea, nu scrie tot pe ciorna, rezuma-te doar la ideile principale, pentru a evita situatia „ciorna completa- examen partial”.
5. Nu te aseza in ultimul rand! Intr-adevar locul cel mai strategic este cel din ultimul rand, mai ales daca examenul te-a prins nepregatit. Atentie, insa! Si profesorii stiu motivele pentru care alegem acest loc si aplica deseori tactica – „ultimul rand sa se mute in fata”. Asa ca daca nu vrei sa risti sa ajungi in prima banca, asigura-ti un loc pozitionat centrat.
6. Nu copia! Examenul este o proba prin care iti verifici propriile cunostinte dobandite in timpul unui semestru, fii sincer cu tine si nu copia……. glumeam! Cu cunostinte acumulate sau nu, important este sa treci examenul si nu ar fi rau sa obtii si o nota frumusica…sfatul initial devine: „Copiaza,dar fii precaut! Nu te lasa prins!”
7. Nu sta langa cine nu trebuie! Daca te prezinti la un examen fara sa ai prea mult habar nu te aseza langa prietenii care se afla in aceeasi situatie. Fii istet! Rezerva-ti un loc langa cei bine pregatiti, dispusi sa impartaseasca ceea ce stiu. Nu deveni insa agasant, cere-le intr-o maniera prietenoasa informatiile de care ai nevoie. Poti mentiona ca daca iei examenul, faci cinste!
8. Nu preda foaia goala! Se spune ca pentru a obtine punctajul aferent fiecarei cerinte trebuie sa scrii exact ceea ce ti se cere. Ce te faci insa daca nu stii ce sa scrii? Experienta ne-a invatat ca mai bine „bati campii”, ocolesti subiectul, scrii ce-ti amintesti, decat sa nu abordezi deloc subiectul. Astfel exista sanse sa capeti totusi ceva din punctaj.
9. Nu te grabi sa pleci! Daca esti convins ca ai scris tot ceea ce stiai si consideri ca vei obtine nota pe care ti-o doresti, poti preda lucrarea inainte de terminarea timpului. Daca insa, nu esti multumit de ceea ce ai facut, nu pleca inainte, exista posibilitatea ca spre sfarsitul examenului sa ai norocul unor noi oportunitati.
10. Contribuie si tu! Cu siguranta experienta proprie te-a invatat si alte lucruri pe care sa nu le faci la examen…
Nascocit de Cristina Mitroi
Si nu uitati! Cel mai activ participant la campania “10 pentru sesiune” va merge gratuit la cinema!
Tags: ase, aser, aser buget, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, buget, bursa, camin, copiat, examen, facultate, invatat, profesor, restanta, seminarii, sesiune, studenti, studentie, taxa
Indiferent de universitate, facultate, an, serie sau grupa, exista materii care la un moment dat iti vor da fiori. Fie ca au un nume ce nu inspira incredere, fie ca materia este mult prea grea, fie ca profesorul de la curs sau seminar nu face o treaba prea grozava, fii sigur ca vremurile in care matematica se rezolva cu o singura integrala s-au dus.
Luand pulsul sesiunii aseiste, ASERistii au descoperit care sunt unele din materiile care ii dau oricarui student de furca. Lista, in ordine alfabetica, este urmatoarea:
1. Comert international
Votata una dintre materiile care dau de furca studentilor nu din cauza dificultatii ei, ci mai degraba a profesorilor. Exigenta acestora si notarea drastica si, uneori, subiectiva fac din comertul international un hop greu de trecut pentru multi.
2. Comportamentul consumatorului
La fel ca si exemplul de mai sus, comportamentul consumatorului da emotii cursantilor din cauza lipsei de obiectivitate a profesorilor. Umbla vorba ca intrebarile de la examen se refera la cu totul altceva decat la materia predata, asa ca nu te chinui sa inveti prea mult ca e posibil sa regreti pe urma.
3. Contabilitate financiara
De multe ori teoria din cursuri depaseste aplicativitatea practica a materiei, iar grosimea cartilor poate speria pe multi dintre noi. Tocmai de aceea trebuie sa inveti saptamana de saptamana in timpul semestrului pentru a nu fi deceptionat de timpul scurt din sesiune in care trebuie sa deslusesti tainele acestei materii.
4. Drept
Fiind studenti la facultati cu profil economic, ne asteptam sa intalnim doar materii la care logica gandirii sa fie salvarea noastra in fata problemelor de la examen. Cumpara-ti, totusi, spirulina pentru a nu avea emotii la examenul de la orice materie ce contine in denumirea sa cuvantul “drept”. Cu siguranta te va ajuta sa memorezi mecanic materia.
5. Econometrie
Daca vrei sa ai parte de o sesiune usoara, pune mana si invata econometria inca din timpul semestrului. Incearca sa fii acel student constiincios pe care vrea sa-l aiba orice parinte macar la econometrie.
6. Finante
Poate fi cea mai grea materie din studentia ta daca nu nimeresti cum trebuie profesorul. Chiar si cu cartile pe banca, promovabilitatea la examen se poate opri uneori sub pragul de 20%.
7. Management
Reteta pentru o materie care sa nu fie pe placul studentilor contine de cele mai multe ori o carte groasa. Iar cand, in acea carte, ti se explica aceleasi notiuni in mai multe moduri, apare managementul.
8. Matematica
Desi ar fi meritat sa fie trecuta in capul listei, eterna si rivala noastra matematica ne da de furca si de pe pozitia a 8-a. Fie ca vorbim despre algebra, analiza sau probabilitati, scopul majoritatii nu este acela de a invata, ci de “a trece”. Putini sunt cei carora matematica le place, dar asta poate fi vina profesorilor care ne-o predau foarte teoretizat.
9. Microeconomie
Profesorii care vor prea mult de la noi si cartile care contin si altceva pe langa cerere si oferta fac din microeconomie o materie nu prea micro-usoara. Asa ca fa-ti o cafea sau cumpara-ti o cola si rasfoieste cartea xeroxata de pe care invata toata lumea.
10. Din pacate, materii grele exista. Asa ca asteptam sa ne spui care din ele iti da tie de furca in sesiune.
Nascocit de Costin Moraru
Si nu uitati! Cel mai activ participant la campania “10 pentru sesiune” va merge gratuit la cinema!
Tags: ase, aser, aser buget, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, bursa, camin, copiat, examen, facultate, invatat, restanta, seminarii, sesiune, studenti, studentie, taxa
Majoritatea studentilor nu le acorda importanta in timpul anului, insa in sesiune superstitiile se cuibaresc bine de tot in subconstientul cat mai multor dintre noi. In general, nevoia de a crede intr-o superstitie sau alta, este generata de frica de necunoscut. Si mai ales din nevoia de a combate starea de anxietate ce apare involuntar, indiferent daca esti la primul tau examen sau la al 10-lea.
Astfel ca ne-am documentat putin despre acest domeniu si am conceput pentru voi o lista cu cele mai bizare, amuzante sau, cine stie, utile 9 superstitii referitoare la examene si pregatirea pentru acestea.
1.Pana si parintii nostri obisnuiau din cand in cand sa isi puna sub perna noaptea caietul cu notite sau cursurile pentru examenul de a doua zi. Totul in speranta ca “o sa le intre mai bine in cap materia”. Atentie la consecinte, insa! Va aduceti aminte de episodul cu “Omlette du fromage” din Dexter ‘s Laboratory, da?
2.Probabil aceasta superstitie se adreseaza in special domnisoarelor studente, insa nu negam ca ar exista si cazuri exceptionale. Acestea considera ca daca arati bine, te vei simti bine in pielea ta. Astfel ca in ziua examenului, pentru a fenta/pacali ghinionul, nu iesiti din casa pana nu va aranjati, machiati si imbracati cu cele mai bune haine din sifonier. Sau de la colega de camera
3.Tot referitor la haine, abordand putin altfel situatia, am cercetat si am aflat ceea ce probabil stiu si multi dintre voi. Sunt tineri care poarta aceeasi vestimentatie la absolut fiecare examen. Nu conteaza ca afara sunt 38 de grade si ca transpiri oricum din cauza emotiilor, nu ceda tentatiei! Poarta-le pana la finalul sesiunii. Iar daca se mentin in stare acceptabila, poarta-le si in sesiuniile urmatoare
4.Trebuie sa recunosc ca in cazul urmatoarei superstitii ma regasesc si eu. De mult ori simt ca unica solutie de a ma calma inainte de examenul groaznic ce ma asteapta, la Micro sau Mate, este sa ascult cateva melodii preferate. Daca se intampla sa nu am player-ul cu mine, ma simt ca si cum mi-am uitat capul acasa.
5.“Lucky charms” va sugereaza ceva? Bineinteles ca da, doar cu totii am auzit de situatii in care studentii vin la examen cu vreun lantic norocos, cu lenjeria norocoasa, cu faimoasa labuta de iepure, sau, in cazuri extreme, cu papuceii de casa norocosi.
6.O superstitie mai bizara este cea legata de lungimea parului. Unii cred ca e bine sa te tunzi inainte de sesiune, pentru a lasa cunostintele sa “zboare libere” si sa fie usor accesate, in timp ce altii cred ca e mai bine sa iti lasi parul cat mai lung, pentru a pastra cunostintele inauntru. Solutia? Experimentati!
7.O alta superstitie, poate chiar banala tocmai pentru ca suntem atat de multi cei care o respectam involuntar, este cea legata de pixul cu care scriem la examen. Intotdeauna sa folositi acelasi pix in sesiune. Imprumutarea unuia in caz ca vi l-ati uitat pe al vostru acasa ar putea avea consecinte serioase.
8.De aceasta imi aduc aminte inca din generala, cand bunica ma sfatuia inainte de plecare sa pasesc mereu cu piciorul drept in scoala. Facand acest lucru inseamna ca voi avea noroc sa iau note mari tot anul. De asemenea, folosirea aceleiasi intrari in cladire inainte de examene este o alta superstitie aducatoare de noroc.
9.Ultima superstitie este cea legata de mancare. Multi dintre noi prefera sa plece pe stomacul gol la examen, dupa ce am baut o cafea tare. Facem acest lucru din cauza lipsei poftei de mancare, desigur, insa sunt si cazuri cand totul se datoreaza ideii ca pe stomacul gol te vei concentra mult mai bine la examen iar norocul va fi de partea ta.
10.Va invitam sa completati lista propusa de noi, adaugand comentarii cu propriile voastre superstitii sau cu cele auzite de pe la prieteni, rude, cunostinte.
Mult noroc!
Nascocit de Andreea Cristache
Si nu uitati! Cel mai activ participant la campania “10 pentru sesiune” va merge gratuit la cinema!
Tags: ase, aser, aser buget, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, buget, bursa, camin, copiat, energie, examen, facultate, invatat, profesor, restanta, seminarii, studenti, studentie, superstitii, taxa
ASERumanitar is in the house!
Primul proiect ASER al anului universitar 2009-2010 a inceput sa prinda contur. Echipa este mica, dar voinica
V-am pregatit multe surprize. Insa pana atunci am sa va povestesc din magica poveste ASERUmanitar, un pic cate un pic, in fiecare saptamana.
Totul a inceput cu o tanara domnisoara ,bruneta, zambareata care s-a hotarat sa ajute cativa copii. Ea a convins o mana de oameni sa ii se alature. Cine sunt ei ? Ei sunt gasca umanitara :
Diana Berindan aka Didi- za Boss
Tiberiu Anghel aka Tibi – Sales GOD
Tudor Iacob aka Scanteia Dementa
Andreea Ciobotaru aka Ciobo- Marketing Guru
Edwin Tuzar aka iEdY
Raluca Mateas aka Ralucius
Dan Toma Alexandru aka Tomy
Adina Marin aka Copilu
Alexandru Nestian aka Nesti
Iulian Cosa
Ruxandra Dumitru
Andreea Tanasescu – cea care da cu subsemnatu` / yours truly
Daca va place proiectul sau macar fetele noastre urmariti-ne pe Twitter, Facebook si aici !
Tags: ase, aser, Aser Umanitar, Aserumanitar, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, cauza nobila, ong, proiect
ASER a incheiat saptamana trecuta cu o super petrecere de bun venit a Bobocilor, in Fuchsia!
Toti ASERistii mici si mari au venit mascati si si-au aratat inventivitatea si spontaneitatea in alegerea personajului. Cei care nu au venit pregatiti au asistat la o mica sesiune de face painting .
Bobocii au intrat foarte repede in atmosfera ASER de petrecere si s-au distrat pana tarziu.
Pentru ca ne plac surprizele, le-am facut bobocilor un tort de Bun venit in ASER, iar la 12:00 i-am cantat “La multi ani” sarbatoritului nostru Dani.
Speram ca in urma petrecerii, bobocii si-au incarcat bateriile pentru perioada ce urmeaza, ne vor uimi cu imaginatia lor si ne vor arata “de ce sunt in stare” !
Ne bucuram foarte mult ca a fost o petrecere reusita ASER, si suntem foarte mandri de bobocii nostril! Voi lasa in continuare poza sa vorbeasca de la sine.
Tags: ase, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, boboken, ong, petrecere ASER, voluntariat

Bun venit Bobocilor!
Dupa cum deja stiti echipa ASER s-a marit cu 87 de boboci foarte energici si veseli. Pentru ei a inceput de vineri calatoria ASER, o calatorie a dezvoltarii a initiativei, a entuziasmului.
Am dat startul cu prezentarea ASER pentru boboci, pentru ca ei sa ne cunoasca mai bine si sa invete cate ceva despre ce inseamna sa faci parte din ASER. Fiecare echipa de boboci au facut cunostinta si cu mentorii lor care le vor fi alaturi in perioada de proba ce urmeaza.
La prezentare, pe langa membrii si alumnii ASER, a fost invitat si Iulian Olariu de la HOLA, care i-a inveselit cu cateva joculete energizante pe boboci si i-a ajutat sa se cunoasca mai bine intre ei.
Astazi de dimineata, bobocii au participat la primul training din perioada de proba ca boboci in ASER, sustinut tot de Iulian. Acestia au lucrat in echipa, s-au bine dispus, si au plecat acasa motivati si cu o atitudine pozitiva.
Maine seara va fi petrecerea de bun venit a bobocilor. Si pentru a fi in tema, petrecerea va fi in stil specific de Halloween.
Noi suntem foarte bucurosi sa ii cunoastem pe noii boboken, ii felicitam inca o datai si le uram mult succes in perioada de proba! Abia asteptam ideile voastre creative si originale!
Tags: ase, aser, Asociatia Studentilor Economisti din Romania, boboci, ong, orange concept store, recrutare, studentie, team building, training, voluntariat
|